Indicatori Biochimici – Amoniul

  • este produsul de degradare a proteinelor
  • este transformat în uree de către ficat şi eliminat prin rinichi în urină
  • creşte în ciroza hepatică decompensată

Testul măsoară cantitatea de amoniac din sânge, acesta fiind o substanţă produsă de celule şi bacteriile intestinale în timpul arderii proteinelor.

Ca surplus, amoniacul este transportat în mod normal în ficat pentru a fi transformat în uree şi glutamină. Ureea este apoi condusă, de către sânge, în rinichi unde este excretată în urină. Dacă acest „ciclu al ureei” nu este finalizat, amoniacul pătrunde în sânge ajungând până la creier. Aici, amoniacul împreună cu alte substanţe chimice produse de ficat pot cauza encefalopatie hepatică – având ca simptome transformări de ordin mental şi neurologic ce pot provoca confuzii, dezorientare, somnolenţă ducând până la coma şi în final deces.

Probleme în procesarea amoniacului se pot datora diferitelor cauze, precum:

  • boli grave ale ficatului;
  • daunele limitează abilitatea ficatului de a metaboliza amoniacul;
  • fluxul scăzut al sângelui către ficat-scade capacitatea amoniacului de a ajunge în ficat pentru a fi metabolizat;
  • sindromul Reye-o boală rară care afectează sângele, creierul şi ficatul; se caracterizează prin creşterea nivelului de amoniac şi scăderea glucozei, afectând în principal copiii şi tinerii. În marea majoritate a cazurilor aceasta pare a fi declanşată de o infecţie virală. Copiii cărora li se administrează aspirină sunt predispuşi uni risc ridicat.
  • incapacitate renală-rinichii sunt incapabili să elimine ureea, ducând la o acumulare de amoniac în sânge;
  • defecte moştenite ale ciclului ureei-deficienţă sau defect în una sau mai multe enzime necesare în procesul de conversie al amoniacului în uree.

Indică:

Testul de măsurare al amoniacului se efectuează, în principal, pentru a ajuta investigarea cauzelor care duc la schimbări în comportament şi conştiinţă. Poate fi realizat şi împreună cu alte teste, precum: glucoza, electroliza, funcţionarea ficatului şi rinichilor pentru a afla cauzele producerii comei sau a ajuta la diagnosticarea sindromului Reye.

Testul mai poate detecta şi evalua gradul unui defect apărut în ciclul ureei. Anumiţi medici folosesc acest test pentru a monitoriza eficacitatea unui tratament pentru encefalopatia hepatică.

Se efectuează:

Analiza se realizează pentru copiii cu un nivel crescut de amoniac ce prezintă stări de vomă, agitaţie, letargie, iar netratarea acestor simptome poate conduce la atac de cord, dificultăţi respiratorii sau comă. De asemenea, testul se realizează când un copil prezintă aceste simptome la o saptamană după o boală virală (gripă sau raceală), iar doctorul suspectează prezenţa sindromului Reye.

În cazul în care un adult prezintă modificari neurologice, dezorientare, somnolenţă sau cădere în comă, va fi efectuat testul de amoniac pentru a determina cauza acestor modificări neuro-psihologice. Se mai efectuează şi pentru pacienţii ce prezintă afecţiuni ale ficatului împreună cu alte teste hepatice.

Un nivel crescut de amoniac poate apărea şi împreună cu:

  • sângerări gastro-intestinale, celulele de sânge sunt hemolizate în intestine, eliberând proteine
  • exerciţii musculare-muşchii produc amoniac când sunt în mişcare şi îl absorb când se relaxează
  • diuretice, acid valproic, narcotice
  • fumatul

Niveluri scăzute ale amoniacului se întâlnesc când pacientul suferă de hipertensiune sau urmează un tratament cu antibiotice, precum neomicina.

Testarea amoniacului se poate efectua şi în cazul sângelui arterial, dar această metodă este folosită destul de rar.

APTT:   Timp de tromboplastină parţial activată

  • Evaluează calea intrinsecă de coagulare
  • Măsoară timpul necesar formării cheagului de fibrină, după ce un reagent în care se găsesc un activator prin contact al căii – cefalina şi o emulsie de fosfolipide, substitut pentru plachetele sanguine se pun în contact cu plasma pacientului, săracă în trombocite (acestea se înlătură)
  • Termenul de parţial se referă la faptul că substituenţii trombocitari (emulsia de fosfolipide) nu pot activa calea extrinsecă a coagulării

Valori normale: 25 – 36 secunde

  • Se foloseşte pentru monitorizarea terapiei cu anticoagulante (Heparina, de exemplu). Astfel, în acest caz este de dorit o valoare de 1,5 – 2,5 ori mai mare pentru ca terapia să fie considerată eficientă
  • Se foloseşte de asemenea în screeningul deficitelor dobandite sau transmise ereditar ale factorilor de coagulare implicaţi în calea intrinsecă şi comună a coagulării (toţi, cu excepţia FVII şi XIII). Pentru screeningul anumitor boli de sânge, rezultatul acestei analize se evaluează împreună cu timpul de protrombină.